Cele mai noi articole

Cele mai citite articole

Thursday, 13 February 2014
Autor: Juc Olga

De ce iubim copacii

 
De ce iubim copacii

Din ciclul: “Amintiri din copilarie”.


Codrule, codrutule, 

Ce mai faci, dragutule, 

Ca de cand nu ne-am vazut 

Multa vreme a trecut 

Si de cand m-am departat, 

Multa lume am umblat.

Iar, eu fac ce fac de mult, 

Iarna viscolu-l ascult, 

Crengile-mi rupandu-le, 

Apele-astupandu-le, 

Troienind cararile 

Si gonind cantarile…

 

Cand eram mica aveam propria mea “casuta” cu “2 camere” intr-un copac mare si frumos. Eram 5 prietene, iar copacul reusise sa ne gazduiasca pe toate. De cum ma trezeam dis de dimineata, bineinteles dupa ce ma punea mama sa-mi iau micul dejun, fugeam la casuta din dud. Ore intregi petreceam zilnic in casuta, conversand cu “vecinele” mele din “bloc” si mancand dude dulci si aromate. Atunci cand vedeam ca trece vreo persoana pe strada, ii strigam din copac “buna ziua”, iar respectiva se uita mirata in jur, neintelegand de unde a auzit vocea, ceea ce ne amuza.

 

Mai aveam si niste prieteni printre nuci, prin care ne jucam de-a prinselea, sarind dintr-un copac in altul, iar in gradina casei ma imprietenisem cu cativa ciresi, piersici, in care ma urcam pentru a manca un fruct si se intampla sa mai stau cocotata ceva timp admirand peisajul din jur. Ma apropiasem si de vie, aceasta imi servea drept loc de ascunzis cand ma supara careva. Ma ascundeam printre randurile lungi si dese, mai mancam niste straguri, ma uitam la soare…si asa imi trecea supararea.

 

O prietena care nu se afla prea departe de casa era o salcie care crestea pe malul Nistrului. Crengile ii ajungeau pana de asupra apei, si-mi placea pur si simplu sa stau asezata pe o creanga puternica ,cu picioarele in apa.

 

Mi-am facut multi prieteni printre copaci de mic copil, fara sa realizez acest lucru constient. Nimeni nu m-a invatat sa-i iubesc, pur si simplu i-am indragit pentru ca-mi aduceau o stare de bucurie si liniste. Plecand departe de acele locuri, le-am simtit lipsa si asa i-am identificat pe fiecare.

 

Timpul a zburat, si unii dintre prietenii mei nu mai exista. Cuiva nu i-a convenit maretia dudului, care avea o coroana verde foarte somptuoasa si au redus-o la minim. Salcia mea draga a fost taiata, impreuna cu alti copaci din zona, ceea ce m-a intristat, pentru nu am reusit sa-i mai gasesc un inlocuitor. Iar alti copaci, pur si simplu s-au uscat.

 

A fost totusi imbucurator sa vad ca padurea tanara pe care am plantat-o alaturi de fostii colegi de scoala creste incet-incet si bucura vederea, asemeni unui semn al comuniunii vesnice dintre natura si om.

 

Abia recent mi-am dat seama de importanta copacilor si a padurilor, a parcurilor din viata noastra. Copacii sunt fiiinte vii si ei simt aidoma noua, oamenilor. Daca te apropii de un copac cu sufletul deschis si dragoste, copacul are capacitatea de a-ti oferi din puterea si energia sa, si in acelasi timp te poate ajuta sa scapi de ganduri negative si stari depresive, neconfortabile.

 

Asa se explica de ce atunci cand mergem in parc la o simpla plimbare ne intoarceam acasa cu sufletul mai usor si mai linistit.

 

Obisnuim sa credem ca avem nevoie de copaci doar pentru oxigen, dar dupa cum puteti vedea rolul lor este mult mai important. Nu degeaba oamenii care locuiesc in preajma padurilor sunt mult mai puternici si au o stare de sanatate mai buna.

 

O vorba din batrani spunea ca omul in viata trebuie sa faca o casa, sa sape o fantana si sa planteze un copac. Intelepte vorbe, care ne lasa sa gandim…

 

Pretuiti natura care va inconjoara, pentru ca darurile ei sunt peste masura de descris, iar pentru cei care inca nu ati reusit sa planati un copac, va sfatuiesc sa o faceti J.


Vizualizari: 2251 |
   
Acorda stele acestui articol
5 5
Nu exista niciun comentariu adaugat inca.
Fii tu primul care comenteaza
Adauga comentarii
Campurile marcare cu * sunt obligatorii








Arhiva