Cele mai noi articole

Cele mai citite articole

Wednesday, 17 December 2014

Slăbeşte cu ajutorul Nutriţiei Ortomoleculare!

 
Slăbeşte cu ajutorul Nutriţiei Ortomoleculare!

Ai încercat diverse metode de slăbit şi ai trecut prin numeroase diete, dar nu ai reuşit să slăbeşti aşa cum ţi-ai dorit. Care a fost problema de fapt, deşi motivaţia şi dedicarea nu ţi-au lipsit? Uneori, organismul nostru are nevoie de o dietă care să corespundă strict cu nevoile sale, aşa cum şi noi putem avea rezultate atunci când alegem un nutriţionist cu care rezonăm şi care reuşeşte să ne motiveze psihic, în primul rând.

 

Un astfel de ajutor îl oferă Nutriţia Ortomoleculară, despre care ne va povesti mai multe dr. Horaţiu Albu, medic specialist în cadrul Columna Medical Center.

 

Principiile după care se călăuzeşte Nutriţia Ortomoleculară sunt acelea că oricare celulă, ţesut sau sistem tisular are nevoie de anumite concentraţii de micronutrienţi specifici. Numai asigurându-le un aport micronutriţional cât mai apropiat de “cel proiectat” vom obţine acel mediu intern atât de necesar unei functionalităţi optime şi unei capacităţi crescute de a se opune agenţilor interni sau externi, care încearcă permanent să destabilizeze sistemul. O astfel de structură, bine echilibrată din punct de vedere micronutriţional, va avea o viaţă mai lungă şi mai bună, o funcţionalitate optimizată şi un raspuns mult mai bun la tratamentele medicale convenţionale (alo-moleculare), dacă acestea sunt necesare. Atunci cand nu beneficiază de diverşii micronutrienţi specifici în concentraţiile adecvate, celulele nu funcţionează corect! Ele consumă energie aberant, produc excesiv şi nu neutralizează eficient radicalii liberi, nu mai elimină în mod rezonabil reziduurile, îmbătrânesc şi mor mai repede, cerând să fie înlocuite (acolo unde pot fi înlocuite) mai rapid.

 

Întotdeauna, o dietă de Nutriţie Ortomoleculară, ţine cont de mai mulţi parametri, dintre care enumar: obiceiurile alimentare ale pacientului şi ale familiei, încărcătura ereditară, modul de viaţă (stresul fizic şi psihic cu repercursiunile lor şi asupra comportamentului alimentar) şi mai ales patologia apărută până în acel moment.

 

Un regim alimentar de Nutriţie Ortomoleculară, are două componente mari:

· regimul alimentar selectiv (cu cele trei categorii de alimente: strict interzise, obligatorii şi de completare) şi

· suplimentarea micronutriţională ortomoleculară - fără de care nu mai putem vorbi de Nutriţie Ortomoleculară - şi care se face specific, pentru fiecare ţesut care trebuie susţinut.

 

Atunci cand este vorba de scădere în greutate, trebuie stabilit mai întâi, dacă excesul ponderal a survenit doar în urma unei alimentaţii excesive (de aport) sau este secundar unor anumite afecţiuni (metabolice, endocrine, psihiatrice, etc.). Odată stabilite acestea lucruri, conduita noastră poate fi înscrisă într-un oarecare tipar, unde - prin dietă, alimentaţie funcţională şi aport de micronutrienţi - se încearcă corectarea fiziologiei ţesuturilor incriminate. Astfel, în cazul pacientilor la care greutatea în exces s-a acumulat doar printr-un dezechilibru între aportul alimentar şi consumul energetic, lucrurile sunt simple, iar rezulatele sunt spectaculare atunci când persoana în cauza urmează indicaţiile. În aceste cazuri folosesc o succesiune de săptămâni cu dietă de dezintoxicare şi de regim imuno-dietetic (normocaloric sau uşor hipocaloric, dar întotdeauna cu excluderea glutenului şi proteinelor de lapte) până la atingerea greutăţii ţintă. Apoi, împreună cu pacientul implementăm nişte reguli simple de alimentaţie, pentru a nu mai da frâu liber creşterii în greutate.

 

Într-o simplă frază: “Nutriţia Ortomoleculară încearcă să reînveie celulele - acolo unde se mai poate - să întreprindă corect ceea ce au fost proiectate să facă, prin instrucţiunile gravate pe hard-discul lor: codul genetic”.

 

Dr. Albu Horaţiu

Preşedintele SRMO - Societatea Română de Medicină Ortomoleculară

Mast. în Biologia y Patologia Moleculara del Cancer

Consilier Ştiinţific Laboratorios Catalysis S.L Madrid/Spania


Vizualizari: 1970 |
   
Acorda stele acestui articol
5 5
Nu exista niciun comentariu adaugat inca.
Fii tu primul care comenteaza
Adauga comentarii
Campurile marcare cu * sunt obligatorii