Cele mai noi articole

Cele mai citite articole

Tuesday, 28 May 2013
Autor: Cornelia

Festivalul Oriental Dream – regasirea feminitatii

 
Festivalul Oriental Dream – regasirea feminitatii

Daca ne gandim la viata cotidiana din oras, la traficul de dimineata, la job-ul de zi cu zi si la situatiile tipice intalnite in viata fiecarei femei care locuieste in oras, este destul de greu ca fiecare dintre noi sa isi aminteasca in fiecare moment ca este femeie, si ca femeia reprezinta gingasie, sensibilitate, frumusete, senzualitate, intelegere.

 

Vorbind din prisma proprie, cu trecerea timpului, daca nu se iau masuri stricte si severe, orasul fura foarte multe unei femei, iar aceasta devine mai dura, insensibila, nereceptiva. De aceea mi-am propus sa caut ajutor, pentru a nu lasa orasul sa imi fure, pana la urma, exact ceea ce sunt, in modul cel mai profound: femeie.

 

O modalitate excelenta, cu care am rezonat inca de la inceput, este forma de exprimare prin dansul oriental. Anul trecut am fost la primul spectacol de belly-dance, cat si la prima lectie – la unul din workshop-urile tinute de maestrul Wael Mansour. A fost superb! De aceea am asteptat cu sufletul la gura un an intreg, pentru a repeta experienta. Si s-a intamplat! Week-endul trecut s-a desfasurat Festivalul Oriental Dream, care l-a avut ca actor principal pe Wael Mansour.

 

Vineri seara a fost spectacolul – surprinzator, elaborat, stralucitor! Am revazut unele din dansatoarele de anul trecut si le-am admirat evolutia. Am vazut si dansatoare noi, cat si o invitata din Bulgaria, care a dansat excelent pentru cei 19 ani abia impliniti! Asta inseamna sa ai dansul si ritmul in sange…Spectacolul a lasat o impresie inedita asupra mea, cat si asupra grupului cu care am fost, toata lumea doar un zambet, abia putand sa ramana asezata pe scaun. De cateva ori chiar am simtit ca vreau sa ma ridic si sa incep sa dansez, si sunt sigura ca toti cei care au fost in sala ar fi de acord cu mine!

 

Sambata si duminica au urmat workshop-urile. Eu am participat la cel de Basic Oriental, am zis ca totusi anul asta inca raman la incepatori. Poate la anu imi iau inima in dinti si merg la intermediari, tinand cont ca am de gand sa ma pregatesc intre timp cu lectii. M-au ajutat mult lectiile luate de una singura acasa, cu ajutorul DVD-urilor. Anul acesta workshop-ul de basic mi-a parut mai elaborat ca cel de anul trecut, cand s-au explicat si exersat mult bazele. Acum, Wael a intrat direct intr-o mini coregrafie. In mod surprinzator, am tinut pasul! Tot ceea ce exprima acest om are o conotatie de viata, armonie, gratie, cursivitate si ritm! Am avut mare noroc ca primii pasi de belly-dance sa imi fie indrumati de asa profesor!

 

Organizarea intregului festival a fost facuta de Asociatia pentru Dezvoltarea Dansului Oriental, adica doua fete superbe si cu inima mare:Cintia si Elmas! Din pasiune pentru dansul oriental au dorit sa aduca si in Bucuresti dansul oriental autentic, pentru ca mai multe femei sa poata sa ii guste beneficiile: mai multa veselie, armonie in corp si suflet, cresterea increderii de sine si acceptarea feminitatii din fiecare. Le urez sa reuseasca in fiecare an sa organizeze acest festival, care sa aduca zambete in vietile noastre!

 

Pana la anu si in fiecare zi:

 

“Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. 
Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut vreodata sa suferi.


Danseaza ca si cand nimeni nu te vede!


Canta de parca nu te-ar auzi nimeni.
Traieste ca si cand Paradisul ar fi pe pamant.”


Vizualizari: 2200 |
   
Acorda stele acestui articol
5 5
Nu exista niciun comentariu adaugat inca.
Fii tu primul care comenteaza
Adauga comentarii
Campurile marcare cu * sunt obligatorii








Arhiva